Trenduri pe piața muncii – continuare
Într-un articol anterior am prezentat o serie de 10 trenduri pe piața muncii, iar acum a venit rândul următoarelor 10.
Trendul 11 – lansarea tehnologiei 5G
Rețeaua 5G se lansează la nivel mondial în 2020. Viteza de descărcare va crește în medie cu aproximativ 1 GB. Rețeaua 5G va schimba radical modul în care interacționăm online. Interacțiunile vor fi mult mai rapide și vor afecta atât afacerile mici cât și pe cele mari.
5G este tehnologia care va alimenta segmentele de public care sunt atrase de video. De asemenea, va permite realității virtuale să pătrundă mult mai rapid. 5G-ul va schimba exponențial viteza conexiunilor într-o lume extrem de conectată la mediul online.
Trendul 12 – aplicațiile pentru mobil și gamificarea
Milenialii reprezintă 50% din piața muncii în anul 2020, iar în 2025 vor reprezenta 75%. Milenialii își doresc și vor crea un viitor bazat pe telefonul mobil. Afacerile se vor orienta către o comunicare bazată pe aplicații pentru a crește gradul de implicare al clienților, dar și pentru a dezvolta serviciile de livrare.
În 2020 gamificarea va fi mult mai integrată în training-urile companiilor. Multe branduri se vor folosi de gamificare ca de un instrument pentru creșterea atașamentului și training-uri. Branduri ca Google, Tesla, Facebook, Lego, au implementat framework-ul Octalysis pentru a ajuta angajații să își folosească atât gândirea logică cât și cea emoțională pentru a crește inovația.
Trendul 13 – inovația senzorială Haptic
Tehnologia tactilă cunoscută și sub denumirea de tehnologia Haptic va fi o inovație majoră în anul 2020. Această tehnologie creează senzația unor vibrații sau a altor mișcări atunci când un utilizator desfășoară o anumită activitate.
Folosită în industria jocurilor și în sistemul medical, inovația haptică este utilizată în chirurgia la distanță. Industria auto o folosește sub forma unei vibrații pe volan pentru a avertiza șoferii.
Un studiu realizat de Immersion arată că 62% dintre subiecți au avut o reacție pozitivă la o componentă senzorială. Cinematografele folosesc tehnologia haptică pentru scaunele vibrante, iar Disney o folosește în călătorii și experiențe.
Tehnologia tactilă și haptic schimbă experiența generală a unei persoane. Integrarea tehnologiei haptic cu realitatea virtuală va schimba experiența în ansamblu pentru consumatori.
Trendul 14 – schimbarea focusului către abilitățile umane
În toate companiile ar trebui să se schimbe focusul de pe abilitățile tehnice pe abilitățile umane. Aceste abilități ar trebui să stea la baza viitorului pieței muncii. Cele mai importante abilități în anul 2020 sunt inteligența emoțională, creativitatea și abilitățile de management ale angajaților.
Angajatorii trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea și recalificarea abilităților angajaților pentru a avea angajați cu abilități umane la cel mai ridicat nivel.
Trendul 15 – activarea serviciului voce pe website-uri
Comerțul vocal va crește pe măsură ce asistenții digitali vor oferi o experiență cu adevărat perfectă pe platforme. Se presupune că până la finalul anului 2020, 33% din webiste-uri vor putea fi activate vocal.
Trendul 16 – externalizarea serviciilor va crește în anul 2020
2020 este anul conectării experienței consumatorilor cu inițiativele integrării digitale. Companiile în parteneriat cu consumatorii vor să creeze strategiile lor digitale.
85% din liderii din IT mărturisesc că obiectivele digitale ale organizației lor se focusează în proporție de 79% pe creșterea eficienței iar 77% pe grija față de consumatori.
Externalizarea serviciilor va crește dramatic în anul 2020. Consumatorilor li se va cere ajutorul pentru crearea unor soluții eficiente. Organizațiile vor folosi concursuri și premii pentru clienții care au ajutat la inovarea produselor și a serviciilor de livrare. Această tendință se va dezvolta în 2020.
Trendul 17 – parteneriatele între branduri se vor dezvolta în 2020
Pentru un plus de valoare, în anul 2020 brandurile vor crea parteneriate pentru a le oferi servicii îmbunătățite clienților.
Un exemplu de parteneriat este cel dintre Starbucks și Uber Eats- astfel Starbucks a inovat comenzile prin telefon, permițându-le clienților să comande și prin această aplicație.
Trendul 18 – generațiile se redefinesc
În ultimii 10 ani am auzit vorbindu-se despre Zoomers, Generația X, Milleniali și Generația Z. În 2020 vom face cunoștință cu o integrare a valorilor tuturor generațiilor, care se referă mai puțin la vârstă și mai mult la respectarea punctelor forte a fiecărei generații în parte.
Zoomers nu se pensionează așa cum s-ar crede. În 2020 vom vedea din ce în ce mai mulți reprezentanți ai generației Zoomers care devin freelanceri, se angajează sau își deschid propria afacere.
Vom asista la o renaștere a generației Zoomers, care va alege să lucreze în moduri total diferite față de cum au lucrat în ultimii 20 de ani.
Trendul 19 – schimbarea leadershipului este prioritară în anul 2020
Liderii de afaceri spun că în 2020 se focusează pe alinierea obiectivelor digitale la experiența clienților și a angajaților. Companiile măresc bugetele în ceea ce privește învățarea online, în programele de coaching 1 la 1 și în programele de mentorat interne.
Companiile se concentrează pe educarea oamenilor în a fi mai flexibili, mai agili și mai ușor adaptabili. Tehnologia este destul de simplă și ușoară, însă oamenii care fac parte din afacere sunt întotdeauna o provocare.
Trendul 20 – inovații în educarea angajaților
Afacerile iau educația angajaților în propriile mâini. Amazon, Uber și alte branduri și-au creat propriile universități pentru a educa angajații în ceea ce privește cultura lor și abilitățile de care e nevoie în companie.
În loc de stagii neplătite, companiile sunt dispuse să angajeze persoane cu potențial ridicat și apoi să îi educe la standardele lor și să îi plătească să învețe.
Vezi aici și restul de trenduri pe piața muncii pentru anul 2020.